Educatie si cultura

Biblioteca Judeţeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Şerban

Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva pentru această săptămână este cartea Iranul Meu. Gustul amar al revoluţiei, de Shirin Ebadi, apărută la Editura Corint, Bucureşti – 2018. Volumul este o incursiune în viaţa şi gândurile autoarei, pornind din copilăria petrecută în Teheranul emancipat al anilor 1960 şi continuând prin perioada dificilă care a urmat Revoluţiei Islamice.

Shirin Ebadi, laureata Premiului Nobel pentru pace (2003), avocata celor oprimaţi, care a ştiut să reziste în faţa persecuţiilor politice din ţara sa, este una dintre cele mai fascinante femei din zilele noastre. Cartea ne prezintă copilăria sa într-o familie iubitoare, netradiţională, tinereţea în Iranul de dinaintea Revoluției din 1979 care l-a alungat pe şah, căsătoria şi maternitatea, apoi lupta cu un regim opresiv.

Shirin Ebadi a devenit prima femeie judecător din ţara sa, apoi secretară în tribunalul pe care îl prezidase atunci când autorităţile religioase au declarat că femeile nu pot fi judecători. A reuşit să ajungă avocat în domeniul drepturilor omului, apărând femei şi copii în procese politice în care majoritatea avocaţilor se temeau să pledeze. A fost arestată şi ameninţată cu moartea, dar a continuat să apere cu mult curaj victimele injustiţiei şi discriminării, devenind o voce puternică, recunoscută în lumea întreagă.

Un portret emoţionant al unei vieţi trăite în adevăr.” The New York Times Book Review

https://www.facebook.com/bibliotecadeva

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura