Educatie si cultura

Biblioteca Judeţeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban

Reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu“ Hunedoara-Deva vă propun pentru această săptămână O femeie din Berlin. Însemnări de jurnal, Anonimă, apărută la Editura Humanitas, București – 2018

,, Autoarea acestui jurnal este o femeie germană care avea puțin peste 30 de ani în 1945, când decide să consemneze experiența celor opt săptămâni petrecute în Berlinul ocupat de Armata Roșie, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Deși manuscrisul a fost publicat în 1954 în Statele Unite – tradus în engleză –, autoarea a refuzat să-și divulge identitatea, numele ei rămânând un mister până în anul 2003. Din 20 aprilie până în 22 iunie 1945, autoarea consemnează în grabă, cu riscul de a fi prinsă și pedepsită, pe caiete școlare și pe bucățele de hârtie teribila experiență a ultimelor săptămâni de război, când Armata Roșie a ocupat Berlinul. Apoi transcrie întreaga poveste, transformând-o într-o teribilã confesiune despre supraviețuire, compromis și curaj“, spune bibliotecara Diana Trif.

Jurnalul ei este considerat una dintre cele mai importante mărturii despre efectele devastatoare pe care cel de-al Doilea Război Mondial le-a avut asupra vieților oamenilor obișnuiți. Mame, soții, fiice și surori au fost ascunse în pripă în tavane false sau în nișe de pivnițe, dar, în cele mai multe cazuri, degeaba. Fiii, soții, tații și frații au trăit disperarea neputincioasă de a asculta prin ziduri cum cele mai dragi ființe le sunt violate și batjocorite în camerele vecine. Despre acei oameni se poate spune că au fost victimele colaterale ale unei Victorii. Acel 9 mai celebrat și astăzi le-a adus berlinezilor foamete și spaimă apăsătoare.

https://www.facebook.com/bibliotecadeva

 

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura