Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

16 decembrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Educatie si cultura

Magdalena Șerban

      O viață și trei zile, de Pierre Lemaitre, apărută la Editura Trei, în anul 2017, este propunerea de carte făcută de către reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu“ Hunedoara-Deva. În ansamblu, romanul dă de gândit, lăsând cititorul să se întrebe dacă totul afost un accident sau o premeditare. Asta, deoarece personajul principal crește într-un mediu familial neechilibrat și ajunge să-și reverse furia asupra unui copil inocent.

     Potrivit bibliotecarei DianaTrif, ,,Pierre Lemaitre este unul dintre cei mai populari scriitori francezi, cărțile sale fiind traduse în peste 30 de limbi și chiar ecranizate.  După SeriaVerhoeven: Rosy & John, Irène, Alex, Camille sau multipremiatul La revedere acolo sus, pe care le puteți împrumuta de la Biblioteca Județeană Ovid Densusianu Hunedoara-Deva, Lemaitre revine cu un thriller psihologic excepțional.  Un băiețel de doisprezece ani își omoară din greșeală prietenul și tăinuiește crima. Scriitorul reușește să redea cu autenticitate trăirile, emoțiile, sentimentele micului criminal ajuns medic la maturitate. Crimă și pedeapsă în stil noir franțuzesc”, arată aceasta. Mai trebuie adăugat că romanele lui Pierre Lemaitre au mare succes de public şi de critică, fiind distinse cu numeroase premii, printre care Prix Cognac 2006 și Prix Le Point du Polar européen 2010. Dincolo de misterul revărsat peste colile creațiilor sale, autorul pavează caractere magnetizante, povești acaparatoare în care lăuntricul și exteriorul sunt supuse unor pertinente analize caracterologice din punct de vedere psihologic, psihanalitic și sociologic.

https://www.facebook.com/bibliotecadeva/ ��

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bani de la Consiliul Judeţean pentru primării

Aleşii judeţeni au aprobat vineri repartiţia unor sume de bani pentru primării, necesare pentru plata cheltuielilor de funcţionare, pentru echilibrarea...

CAS Hunedoara s-a transformat în Casa lui Moş Crăciun

Apropierea sărbătorilor de iarnă a fost doar motivul pentru ca angajaţii Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara să lucreze în...

Carmen Hărău: „Să ne cunoaştem eroii!“

Campania Organizaţiei Femeilor Liberale din judeţul Hunedoara „Să ne cunoaştem eroii!“ a fost lansată joi în cadrul întâlnirii organizată de...

Închide