Biblioteca Judeţeană recomandă cartea acestei săptămâni

18 noiembrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Educatie si cultura

Magdalena Șerban

Reprezentanţii Bibliotecii Judeţene Ovid Densusianu Hunedoara-Deva vă invită să pătrundeți într-o lume a echilibrului, în care cunoașterea și stăpânirea de sine devin legi ale firii. Ikigai. Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită, de Francesc Miralles și Héctor García (Kirai), apărută la Editura Humanitas, București, 2017, constituie un puternic itinerar de viață.

„Ikigai… Acest concept japonez, care s-ar traduce prin «fericirea de a fi mereu ocupat», pare să explice extraordinara longevitate a japonezilor, mai ales din insula Okinawa. Acolo, numărul persoanelor centenare depășeste cu mult media mondială. Ca să trăiești mult, trebuie să fii mereu activ, aceasta este teza centrală a scrierii. Poate, într-adevăr, fizic nu poți fii activ pentru totdeauna, dar esențialul este ca mintea să fie activă, flexibilă și dornică să învețe în continuare. Japonezii cărora li se iau interviuri de către cei doi autori lucrează încă în grădină, dar și la mici îndeletniciri și meșteșuguri de pe lângă casă, aducătoare inclusiv de venituri. Autorii marșează pe această idee, aducând argumente pentru ikigai și celelalte surse de viață îndelungată, cum ar fi logoterapia, un fel de anti-psihanaliză, ideea principală fiind aceea de a găsi motive pentru a trăi și a nu te întoarce în trecut, pe care nu-l mai poți schimba, ci a prospecta întotdeauna șansele pe care le ai în viitor. Cultivarea prieteniilor, alimentația moderată, odihna adecvată și mișcarea ușoară par să facă parte din ecuația sănătății, însă în centru se află bucuria de a trăi, de a sărbători fiecare răsărit de soare, ikigai-ul personal al fiecăruia. În Japonia, termenul este folosit pentru a descrie o pasiune sănătoasă pentru ceva care te face să (te) simți că trăiești cu adevărat, din plin.

 Cele 10 legi ale ikigai-ului:

  1. Fii mereu activ, nu te pensiona niciodată.
  2. Privește lucrurile cu calm.
  3. Nu mânca pe săturate.
  4. Înconjoară-te de prieteni buni.
  5. Fii în formă pentru următoarea ta aniversare.
  6. Zâmbește.

7.Reconectează-te la natură.

  1. Fii recunoscător.
  2. Trăiește clipa.
  3. Urmează-ți ikigai-ul.

https://www.facebook.com/bibliotecadeva/

 

 

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
A intrat pe roșu în intersecție

În noaptea de 16 noiembrie, în jurul orei 00:05, o femeie în vârstă de 36 de ani, din Călan și...

Accident provocat de un tânăr care nu avea permis de conducere

În data de 15 noiembrie, în jurul orei 07:05, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de către personalul medical din...

Lemne mai multe decât în acte

În data de 15 noiembrie, poliţiştii din Ilia au efectuat o acţiune în cadrul căreia au depistat în trafic, pe...

Închide