Educatie si cultura

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban

 

Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în această săptămână este cartea Fecioarele, de Alex Michaelides, apărută la Editura Litera, București, 2021.

 

Cambridge. Orașul universitar, cu străduțe pitorești, râul ce curge lin și grădini frumos aranjate. Studenți și cafenele unde să te pierzi, să te rupi de realitate. Unul dintre cele mai frumoase orașe ale Angliei. Un loc idilic, de basm, de care te îndrăgostești numai privindu-l din poze. Acesta este cadrul în care își plasează Alex Michaelides romanul Fecioarele, cea de a doua carte a sa, după Pacienta tăcută. Atmosfera, care împletește frumusețea locului cu legendele grecești și mitologia elenă, este una bine gândită și nu de puține ori reușește să îți stârnească fiori reci pe șira spinării. Îți lasă impresia că, de oriunde, poate apărea ucigașul sau tu te poți estompa în neant.

 

Edward Fosca e un ucigaș. În privința asta, Mariana n-are nici o îndoială. Dar Fosca e intangibil. Profesor de tragedie greacă la Cambridge, chipeș și carismatic, este adorat de colaboratori și de studenți deopotrivă – mai cu seamă de membrele unei societăți secrete cunoscute drept Fecioarele.

 

„Al doilea roman al lui Alex Michaelides, îndelung așteptat, a apărut în sfârșit… Premisa Fecioarelor este seducătoare, iar firul narativ, irezistibil.“ The New York Times

 

 

 

https://www.facebook.com/bibliotecadeva

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura