Educatie si cultura

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban

 

Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în această săptămână este cartea Klara si Soarele, de Kazuo Ishiguro, apărută la Editura Polirom, Iași, 2021.

 

Într-o altă lume

După sfîşietoarea poveste din nu părăseşti, Kazuo Ishiguro revine cu un roman de aceeaşi factură şi la fel de impresionant, care o are în centru pe Klara, o inteligenţă artificială construită cu scopul de a le ţine companie copiilor şi adolescenţilor. În timp ce aşteaptă în magazin, alături de alţi „prieteni artificiali”, Klara e remarcată de Josie, o fată hotărîtă să şi-o aleagă drept tovarăşă. Doar că Josie pare să sufere de o boală misterioasă şi Klara, un android cu o sensibilitate, o curiozitate şi o imaginaţie neobişnuit de dezvoltate, se simte obligată să o ajute. O umbră apasă permanent asupra lui Josie, iar credincioasa Klara încearcă să o alunge apelând la puterea mistică a Soarelui. Plasat într-o lume distopică din viitorul apropiat, ale cărei spaime şi obsesii sînt filtrate prin discursul inocent al Klarei, o lume poluată şi alienată, unde copiii învaţă online şi au întâlniri de interacţiune programate de părinţi, Klara şi Soarele este un roman despre iubire şi prietenie, despre sacrificiu şi mântuire. Perspectiva inedită propusă de Ishiguro prin intermediul personajului central sporeşte impactul acestei poveşti profund umane.

 

Motto: „Deși încă de un portocaliu intens, reflexia Soarelui nu mai era orbitoare și, cât am cercetat atent chipul Soarelui încadrat în dreptunghiul aflat cel mai în afară, am început să înțeleg că nu mă uitam la o singură imagine, că, în timp ce privirea mea străpungea foile de sticlă de la prima și până la ultima, de fapt în fiecare dintre suprafețele de sticlă exista câte o versiune diferită a Soarelui, iar ceea ce luasem inițial drept o imagine unică erau de fapt șapte imagini separate și suprapuse.”  Kazuo Ishiguro, Klara şi Soarele

 

 

 

https://www.facebook.com/bibliotecadeva

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura