ActualitateFlash

Bibanu nu vrea să muncească în puşcărie

03 bibanu

Sorina Popa

Ieri, Constantin Bumbaru (foto), zis Bibanu şi Vasile Precup, membri ai grupului infracţional „Spumă şi Bibanu” s-au aflat în faţa Comisiei de eliberare din Penitenciarul Bârcea Mare.
Comisia le-a respins şi lor cererea de a fi eliberaţi mai repede din puşcărie. Motivul? Bibanu nu a avut timp suficient să se reabiliteze de când a fost din nou încarcerat, în luna martie, anul acesta. În plus, el nici nu a vrut să muncească în puşcărie. În ceea ce-l priveşte pe fostul poliţist Vasile Precup, el are un raport de pedepsire şi, din această cauză nu a primit OK-ul ca să iasă din penitenciar înainte de termenul prevăzut. Cei doi pot să facă contestaţie la judecătorie la decizia membrilor Comisiei de eliberare a Penitenciarului Bârcea Mare. În caz că instanţa le va respinge contestaţia, Bibanu şi Precup vor reveni în faţa comisiei peste şase luni, adică în luna noiembrie a acestui an. Pe de altă parte, luna viitoare se vor prezenta în faţa comisiei respective, Florin Podea, Marian Cristian Lechinţan şi Adrian Hărăstăşan. În decembrie, va fi rândul fostului poliţist George Igna şi a lui Florin Pasc să încerce să părăsească puşcăria cu câteva luni mai devreme decât era stabilit.
Membrii grupului „Spumă şi Bibanu” au ajuns la sfârşitul lunii martie, din nou, după gratii, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat sentinţa definitivă şi irevocabilă în acest proces care se judecă din anul 2004. Cei mai mulţi dintre ei au primit cinci ani de închisoare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura