Beţivul scandalagiu, arestat preventiv

03 batausul retinut la politia petrosani_1Maximilian Gânju

Cristian Vulpe (foto), recidivistul care a provocat un scandal monstru la urgenţa din Petroşani, a bătut un paznic şi un brancardier şi a terorizat cadrele medicale, a fost arestat.
Judecătorii de la Petroşani au decis că individul extrem de periculos, care a mai fost închis tot pentru fapte cu violenţă, trebuie să rămână în arest preventiv până la judecată. Magistraţii au analizat probele de la dosar instrumentate de poliţişti şi procurorul de caz şi au ajuns la concluzia că Marius Cristian Vulpe (35 de ani) reprezintă pericol public, chiar dacă individul şi-a regretat faptele comise duminică dimineaţa şi a pus totul pe seama alcoolului. Decizia Judecătoriei Petroşani poate fi atacată la instanţa superioară de către cel arestat, ceea ce a şi făcut prin apărătorul său, după ce a aflat decizia judecătorului. „Infracţiunea comisă acum este una extrem de gravă şi prezintă pericol social. A mai avut antecedente şi noi ne-am făcut datoria, iar probele de la dosar sunt de necontestat. Instanţa a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile pe aceeaşi încadrare juridică, respectiv: ultraj contra bunelor moravuri în formă agravantă, distrugere şi lovire”, a precizat şeful adjunct al Poliţiei Petroşani, comisarul şef Ştefan Ciucă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare