Categories: ActualitateFlash

Berbeceanu cere 300.000 lei despăgubiri celor care i-au instrumentat dosarul

Natalia Bumbac

Din momentul întocmirii dosarului în care  este acuzat de mai multe încălcări ale legii, comisarul şef Traian Berbeceanu (foto) a susţinut tot timpul că este nevinovat. În consecinţă, comisarul se vede îndreptăţit să ceară despăgubiri financiare celor care aşa cum susţine el, i-au înscenat acest dosar.
Poliţistul anului şi, în acelaşi timp, inculpat
Berbeceanu s-a constituit parte civilă în dosarul în care a fost trimis în judecată de DIICOT şi a cerut în total suma de 300.000 lei drept despăgubiri. O parte din bani, mai exact 100.000 lei, i-a cerut pentru cheltuielile pe care familia sa le-a făcut pentru a se deplasa la Bucureşti, cât timp a fost în arest preventiv. Iar pentru daune morale şi pentru tot ce a suferit de când a început procesul, a cerut 200.000 lei. Sumele pretinse de către poliţist, urmează a fi plătite de către Ioan Mureşan, Alin Muntean şi Nicolaie Cean, care aşa cum susţine el i-au fabricat dosarul. Din câte se pare, este un caz unic în istoria justiţiei din România, ca acuzatul şi acuzatorii să fie trimişi în judecată în acelaşi timp de către instituţii diferite. Berbeceanu a fost pus sub acuzare de către colegii săi de la DIICOT Alba, iar procurorii care i-au întocmit dosarul au fost trimişi în judecată de către DNA.
Dosarul Berbeceanu a intrat în atenţia întregii prese din România şi din cauza faptului că personajele implicate sunt extrem de controversate. Un alt moment inexplicabil a fost atunci când în luna mai a acestui an, Traian Berbeceanu a fost declarat poliţistul anului 2013 de către Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual. La scurt timp, după ce urmărirea penală a lui Berbeceanu a fost preluată de DIICOT-Structura centrală şi extinsă de către procurorii de aici, acesta a fost trimis în judecată, fiind acuzat de luare de mită şi favorizarea infractorului.
Într-un final, instanţa va trebui să decidă dacă Traian Berbeceanu este sau nu un poliţist corupt, sau dacă este vorba doar de o înscenare, aşa cum susţine acuzatul.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Cere bani de la stat sau de cei care l-au arestat care au fost destituiti din functii ?
    Inca nu este achitat de instata sa poata cere bani statului roman de la cetatenii civili .

Recent Posts

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, PENTRU ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…

20 de ore ago

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

2 zile ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

2 zile ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

2 zile ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

2 zile ago