Categories: ActualitateFlash

Inundaţiile de la Rişculiţa au afectat zeci de familii

Ploile torenţiale din ultimele zile au produs, ieri, o serie de viituri şi inundaţii pe Valea Ruştiului, în satul Rişculiţa, comuna Baia de Criş.
După ce la sfârşitul săptămânii trecute peste 70 de case şi grădini au fost inundate şi distruse, în cursul zilei de ieri o altă viitură a afectat alte 13 gospodării. Apele au intrat în curţile oamenilor în urma revărsării pâraielor care traversează comuna. La inundaţiile de la sfârşitul săptămânii trecute au fost distruse şi trei podeţe dar şi drumul judeţean dintre Baia de Criş şi Bulzeşti.
În ajutorul localnicilor au venit atât pompierii cât şi cei de la Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din Baia de Criş. Pompierii din Brad au intervenit cu două motopompe pentru a evacua apa intrată în case, beciuri şi fântâni. Un grup de voluntari au acţionat cu buldoexcavatoare pentru a înlătura materialul aluvionar adus de viitură, dar şi pentru a curăţa albia râului ca să nu se mai producă astfel de necazuri.
În zona afectată de inundaţii au mers şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Apelor Române, pentru a monitoriza situaţia. Potrivit concluziilor acestora, nu a fost necesară aprovizionarea cu apă a familiilor din zonă, pentru că s-au folosit alte surse de apă potabilă. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

3 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

3 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

3 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

3 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

3 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

3 ore ago