ComunitateFlash

Beneficiarii de subvenţii de la APIA, luaţi la puricat

4 ferma (4)Sorina Popa

Salariaţii de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Hunedoara sunt în această perioadă pe teren, în acţiunea de verificare a fermierilor care beneficiază de subvenţii de la Uniunea Europeană.

Peste 400 de ferme în vizor
Potrivit directorului executiv al APIA Hunedoara, Marcel Socol, verificările respective se efectuează până la sfârşitul lunii septembrie. „Sunt verificate 453 de ferme din judeţ, dintre care 35 sunt ferme mari, de peste 50 de hectare. Acestea reprezintă aproximativ 10 la sută din totalul suprafeţei de teren arabil şi păşuni din judeţ. Fermele controlate au fost stabilite aleatoriu, de către cei de la Agenţia de la Bucureşti. Din cele 453 de ferme care sunt verificate în această perioadă, pentru 295 sunt controlate condiţiile de agromediu, iar la 142, condiţiile de ecocondiţionalitate. În cazul a cinci ferme, se efectuează ambele tipuri de controale”, a declarat Marcel Socol, directorul executiv al APIA Hunedoara.

Echipe de câte doi
Un număr de 14 echipe de la APIA Hunedoara, formate din câte doi angajaţi, sunt pe teren în acţiunea cu pricina. Tot până pe 30 septembrie, sunt verificaţi şi beneficiarii de subvenţii pentru suprafeţele de teren. Aceştia primesc 119 euro pe hectar. În cazul în care se constată, după încheierea proceselor verbale ale echipelor de control, că s-a declarat o suprafaţă mai mare, pentru a se obţine subvenţii mai mari, fermierul respectiv va fi scos de la plata subvenţiei şi va achita şi penalităţi.
„În anul trecut, s-au controlat, prin teledetecţii, 2.473 de unităţi, la 1.600 dintre ele, s-au făcut rapoarte comasate, iar la 850, s-au constatat nereguli”, a dăugat Marcel Socol, directorul executiv al APIA Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura