Actualitate

Bende Barna-Gavril este susþinut de europarlamentari

Candidatul independent la fotoliul de primar al municipiului Hunedoara, Bende Barna-Gavril, are sprijinul europarlamentarilor români. Medicul independent a participat la o dezbatere organizată de societatea civilă, la care au fost prezenţi şi Norica Nicolai şi Iuliu Winkler.

Candidatul la Primăria municipiului Hunedoara, Bende Barna-Gavril, a iniţiat cu această ocazie, un dialog cu reprezentanţii ONG-urilor din municipiul Hunedoara, pentru inventarierea problematicii sociale din oraş şi propunerea de soluţii în vederea rezolvării acestora.
Europarlamentarul PNL Norica Nicolai a subliniat importanţa comunicării între administraţia locală şi cetăţeni, amintind că Uniunea Europeană dispune de fonduri importante pentru rezolvarea problemelor sociale. Norica Nicolai şi-a anunţat intenţia de a iniţia o campanie care să aibă ca finalitate eradicarea regimului discriminator în materie salarială dintre femei şi bărbaţi.
Candidatul independent Bende Barna-Gavril a precizat că este la curent cu nevoile hunedorenilor şi că are soluţii concrete pentru acestea, care se vor regăsi în priorităţile viitoarei administraţii a municipiului.

16 comentarii la „Bende Barna-Gavril este susþinut de europarlamentari

  • E puternic Bende asta de-l sustin pana si europarlamentarii ROMANI!!!!!!

  • Da ca asta a initiat legea cu casatoria intre persoane de acelasi sex si nu ai cum nu il stimezi pentru asta.

  • Ba, arioane, poate esti neam cu el, sau ai si tu ceva parte din cele 265 de contracte, dami si mie ceva si sa moara mama, daca nu votez si eu

  • Ba oamenilor, castelul este la Ministerului Culturii, Bende nu are cum sa-l vanda. Bende este un manager adevarat, indiferent ca este jumate maghiar jumate roman. Arion nu are de ce sa se lege si in disperarea sa, bate apa-n piua cu ungurul ca de altceva nu are de ce sa se lege. Oricum, intelectualii, tinerii, studentii stiu ce au de facut.

  • Dragi compatrioti votati cu mine sa traiti bine, ca doar nu i-am dat la GUTA degeaba 20.000 de heuro manca-v-as sufletu vostru.

  • Ioana draga,esti cumva unguroaica sau…??Daca vrei poti sa il iei de manuta pe Bende si sa mergeti impreuna in Ungaria!!!Si retine un lucru(doar daca poti:)))a fi un bun manager al unui spital nu inseamna a fi si un bun primar,ok?! Sa ramana „alesul tau ungur” acolo la spital,unde a ajuns tot datorita lui Schiau(sper ca inca mai recunoaste prea distinsul domn doctor),iar in disperarea sa saracutul cu lipirea afiselor peste Schiau,sa incerce sa-si mai mascheze tremuraturile fundului pt data de 10 iunie,chiar daca are alergie la culoarea ROZ pt ca devine PENIBIL!!!!

  • Ah …am uitat ceva…studentii aia despre care vb tu ioana,sa fie atenti putin ca sunt in sesiune si sa-si vada de examene…sunt sigura ca votul lor(cam 3-4 la numar,ca mai multe nu sunt :))))nu o sa-l ajute prea mult pe bietul Bende!!!

  • Si Arion ce mata a facut bai raul m. ? Ce il face pe el un candidat bun la Primarie? Ca vrea sa legalizeze casatoriile intre homosexuali, ca a taiat pensiile si salariile, ca a blocat fondurile europene prin madam udrea? Hai sictir date dreq de rasist si pupinbasist

  • Bai nevropatule „Arion Jupanu”,de unde ai tras tu concluzia cu singurul neuron pe care il ai ca eu il sustin pe Arion? Din contra,consider ca e cel mai nepotrivit dintre toti candidatii ca nu a facut nimic nici ca deputat,nici ca senator si ca primar nu va face cu atat mai mult!!! Sa-si vada de treaba lui nenorocitul ca a trimis zeci de mii de scrisori la cetatenii orasului de aniversarile lor,inclusiv la pers decedate!!! Il bate Dumnezeu!!! Iar tu „Arion Jupanu”,crizat mic ce esti,daca erai un pic mai atent sau stiai sa citesti(ca nu stiu daca te ajuta neuronul singuratic despre care vb mai devreme) vedeai ca sustin culoarea ROZ,adica Nicolae Schiau! VOTATI NICOLAE SCHIAU PRIMAR!!!!

  • Tot un HOT de la PDL si ala… i-au dat papucii acum si e rozaliu independent.. va meritati soarta Hunedoreni.. Totul in Romania se judeca dupa etnie, daca studiat cv-ul domnului Bende vedeti ca e mai roman ca multi dintre noi….

  • Daaaaaaa,cu siguranta mai roman decat maghiarii,mai ales cand bodogane in ungureste te unge la suflet si nu altceva,mai are si pretentia sa il aleaga oamenii…”Arion Jupanu” devii penibil…nu mai manca rahat ca mananci degeaba.Pentru cultura ta generala lui Schiau nu i-au dat papucii din PDL,ci si-a dat DEMISIA!!! BENDE du-te invartindu-te in Ungaria la fratii tai!!! Adio,”Arion Jupanu” si daca vrei du-te si tu in Ungaria!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! VOTATI NICOLAE SCHIAU PRIMAR!!

  • Asa zic toti, si-a dat demisia ca dupa ce rahat sa mai ramana ca si-a facut banii… ce oameni lingai pe aici :))

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura