Bazaconii de la audienţe

Cristina Ghenea

Nu-şi găsesc numele pe Internet, vor să ştie care este mersul trenurilor, sau pur şi simplu, vor să-i transmită un mesaj preşedintelui Traian Băsescu. Pentru astfel de motive, unii dintre concetăţenii noştri se prezintă în audienţă sau depun petiţii la Prefectură sau la Consiliul Judeţean Hunedoara.

Nu ştie cu cine este măritată

Sunt hunedoreni care vin de la zeci de kilometri distanţă, până la Deva, pentru a sta de vorbă cu prefectul sau cu preşedintele Consiliului Judeţean. Oamenii vor să ajungă în audienţă, în speranţa că vor găsi o soluţie pentru rezolvarea problemelor care le fac viaţa amară. De multe ori, însă, motivele invocate sunt nu doar nepotrivite competenţei pe care o are instituţia, ci de-a dreptul absurde. De exemplu, un cetăţean de la noi din judeţ a adresat 32 de cereri către Prefectură, prin care cere să fie despăgubit cu 13 miliarde de dolari. Bărbatul este nemulţumit de faptul că a pierdut nişte procese şi invocă, de fiecare dată, prevederile din Constituţie, conform cărora Statul răspunde patrimonial pentru activitatea instanţelor de judecată. Tot la Prefectură, o femeie implicată în zeci de procese a reclamat modul în care îşi desfăşoară activitatea reprezentanţii Biroului de Evidenţă a Persoanelor, spunând că nu ştie cu cine e măritată şi că nimeni nu vrea să o ajute să dezlege acest mister. Aceasta a mai precizat şi că a intentat divorţ, însă a renunţat la proces, pentru că şi-a dat seama că e pe cale să divorţeze de propriul… fiu.

„Internetul nu spune nimic despre mine”

Nici Consiliul Judeţean nu este scutit de astfel de vizitatori. Un bărbat a venit aici şi a cerut să fie sunat de urgenţă preşedintele ţării, ca nu cumva să apuce să promulge Noul Cod Civil. Altul a cerut să i se facă arborele genealogic, spunând că bănuieşte că ar avea strămoşi polonezi şi că dacă pune mâna pe dovadă, primeşte o moştenire importantă. De asemenea, o femeie le-a cerut reprezentanţilor de la judeţ să interzică accesul trecătorilor pe sub geamul ei, iar o alta a solicitat să-i vină cineva acasă, ca să-i cureţe subsolul inundat. Au mai fost şi alţii care au vrut doar să afle care este mersul trenurilor sau care sunt actele necesare pentru divorţ, dar şi unii care au declarat că, de fapt, nu au nici un fel de problemă. A fost chiar cazul unui hunedorean care a cerut să intre în audienţă doar pentru că este supărat că-şi tot scrie numele pe Internet, însă acolo nu apare nici un fel de referinţă referitoare la persoana lui.

Din cauza sărăciei, au cerut eutanasierea

Mai sunt, însă, şi persoane care au probleme cu adevărat apăsătoare, şi chiar dacă deseori se întâmplă ca acestea să nu intre în atribuţiile Prefecturii, ori a Consiliului Judeţean, cetăţenii sunt direcţionaţi către instituţiile competente. Din păcate, foarte mulţi hunedoreni merg în audienţă pentru a se plânge de situaţia materială, pentru a cere un loc de muncă sau bani de întreţinere. Alţii cer chiar să fie eutanasiaţi, considerând că nu mai sunt în stare să-şi ducă traiul de zi cu zi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina neagră 26.10.2012

Ioan Simulea, din municipiul Vulcan, incendiatorul unui autoturism

Bulina albă 26.10.2012

Robert Muzsic, consilier local în Hunedoara

S-a oprit şi proiectul din Pasul Vâlcan

După tăierile din banii de investiţii în turism în staţiunile montane Straja şi Parâng, a venit şi rândul Pasului Vâlcan....

Închide