Actualitate

Băutura le-a adus numai belele

Maximilian Gânju

A băut înainte de a urca la volan şi şi-a făcut zob maşina. A scăpat nevătămat din accident, dar a avut ghinionul să se întâlnească cu un echipaj de poliţie.

Un şofer de 40 de ani, din Baia de Criş, a produs un accident rutier din cauza băuturii, însă a avut noroc şi a scăpat nevătămat. Ghinionul a fost că prin zonă a trecut un echipaj de poliţie, iar lucrurile s-au complicat. Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Baia de Criş l-au testat pe şofer pentru alcool şi au constatat că avea o alcoolemie de 0,71 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Brad, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Dacă n-ar fi fost descoperit de poliţişti, fiind un accident cu pagube, şoferul îl putea declara în 24 de ore, adică după ce-i trecea beţia. Acum este cercetat penal pentru conducerea sub influenţa alcoolului.
Tot din cauza băuturii, un bărbat de 46 de ani, din municipiul Vulcan, a provocat un accident în Lupeni. Acesta a vrut să-şi întoarcă maşina într-o intersecţie şi nu a acordat prioritate unei alte maşini care circula regulamentar. Poliţiştii l-au testat pe şoferul vinovat şi au descoperit că avea o alcoolemie de 0,43 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii hunedoreni au prins şi doi şoferi care circulau nestingheriţi cu maşinile deşi aveau permisele anulate. Primul, un braşovean de 53 de ani, a fost descoperit de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Ilia.
La cel de al doilea, situaţia era mult mai gravă. Bărbatul, de 44 de ani, din Hunedoara, a fost oprit în trafic pe o stradă din municipiu. La verificarea actelor, oamenii legii au constatat că avea permisul de conducere anulat din anul 2006. În plus era şi băut bine. ”Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 1.42 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la secţia U.P.U. Hunedoara, unde i-a fost recoltată o probă biologică de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Individul este cercetat pentru cumul din infracţiuni şi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de magistraţii Judecătoriei Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura