Actualitate

Băut fiind, s-a răsturnat cu ATV-ul

05 acc 9Maximilian Gânju

Un bărbat de 36 de ani din municipiul Lupeni, care s-a urcat băut pe un ATV împreună cu un alt amic, este cercetat penal pentru vătămare din culpă după ce s-a răsturnat şi şi-a băgat prietenul în spital.
Accidentul a avut loc pe DN 67 D în apropiere de Băile Herculane, iar poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că bărbatul care conducea ATV-ul era şi băut. Cei doi tineri au plecat într-o excursie cu ATV-ul către Herculane, de la Câmpu lui Neag-Uricani, profitând de segmentul neterminat din DN 66 A, care se pretează perfect pentru astfel de expediţii. „Poliţia oraşului Baia de Aramă a fost sesizată prin Serviciul Unic de Urgenţă 112, de către P.A., de 36 ani, din municipiul Lupeni, judeţul Hunedoara, despre faptul că în apropierea pensiunii Dumbrava, pe DN 67 D, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omeneşti. Echipa operativă constituită la nivelul Poliţiei oraşului Baia de Aramă s-a deplasat la faţa locului, a efectuat cercetarea stabilind că P.A. în timp ce conducea un ATV, a acroşat cu roata dreapta spate parapetul metalic de pe marginea drumului, răsturnându-se pe partea carosabilă.  În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a lui B.N., de 37 ani, din oraşul Uricani, judeţul Hunedoara, pasager pe ATV”, arată anchetatorii. Conducătorul ATV-ului a fost testat cu aparatul etilotest, care a arătat o concentraţie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii i-au făcut dosar penal şi îl cercetează atât pentru vătămare corporală din culpă, cât şi pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura