Actualitate

Bătăuşii din Petroşani rămân în arest

Cristina Ghenea

Cei trei tineri din Petroşani, judecaţi pentru tentativă de omor deosebit de grav, rămân în arest. În luna martie a anului trecut, ei au bătut doi bărbaţi, până i-au băgat în spital.

Este vorba despre Andrei Lăcătuş, Bobi Muntean şi Dumitru Chiriac, trei tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 28 de ani, aflaţi în arest la Penitenciarul Aiud încă din martie 2011. Ieri, magistraţii Tribunalului Hunedoara au menţinut starea de arest a acestora. „Pe lângă faptul că le-a menţinut pedepsele, instanţa a stabilit un nou termen de judecată, pentru data de 7 martie 2012, întrucât încă nu au sosit actele de la Institutul de Medicină Legală Timişoara“, a precizat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
Cele două victime ajunse cu răni grave la spital, în urma conflictului, au vârste de 29 şi 41 de ani. Cercetările au arătat că scandalul izbucnit între cele două grupuri a fost cauzat şi de unele neînţelegeri mai vechi. Potrivit poliţiştilor, cei trei suspecţi au aruncat cu pietre în maşina în care se deplasau victimele, reuşind să spargă unul dintre geamuri. Pasagerii din autoturism au coborât, luând asupra lor o secure şi o bâtă, însă în cele din urmă, au ajuns în stare gravă la spital, fiind bătuţi de cei trei tineri.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura