Bătăuşii din Haţeg, condamnaţi la închisoare

Maximilian Gânju

Cei doi indivizi care au provocat un scandal monstru în Haţeg şi au bătut doi tineri, unul dintre ei agent de pază, dar au tâlhărit şi o barmaniţă, au fost condamnaţi la închisoare de judecătorii din Petroşani.

Astfel, Pardalian Zomanţi a primit o pedeapsă de doi ani şi 11 luni închisoare cu executare. Aghiotantul său, Florin Remus Porumbescu, a primit un an şi şase luni de închisoare. Totodată, judecătorii au admis şi acţiunile civile formulate de către Spitalul Orăşenesc Haţeg şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Prin urmare, Florin Remus Porumbescu va trebui să achite 171 lei, reprezentând cheltuielile cu îngrijirile medicale acordate paznicului bătut de către Spitalul Haţeg. Alte aproape 5.000 de lei trebuie să le achite către Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Porumbescu va trebui să mai plătească victimei 10.000 lei reprezentând despăgubiri civile. În ceea ce-l priveşte pe Pardalian Zomanţi, acesta va trebui să plătească atât cheltuielile de judecată ale victimelor, cât şi cele efectuate cu cercetarea penală. Soluţia instanţei de fond nu este una definitivă şi poate fi atacată cu apel de inculpaţi şi procurori.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Un poliţist din Petrila a împuşcat accidental un cetăţean

Un poliţist din Petrila, care a împuşcat accidental un cetăţean cu o armă de vânătoare, trebuie să răspundă în faţa...

O fotografie de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, expusă la muzeul devean

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (MCDR) aduce în atenţia celor interesaţi, la categoria „Exponatul lunii”, o piesă ce poate

Deschiderea patinoarului din Deva, amânată

Deschiderea patinoarului artificial din Deva a fost amânată pentru miercuri, 6 decembrie, iniţial data deschiderii fiind programată în primele zile...

Închide