Baschetbaliştii de la Decebal, locul III la Olimpiadă

3 martie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Recent s-au desfăşurat întrecerile etapei de zonă din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului şcolar la baschet, etapă la care au participat şi elevii de la CN Decebal Deva, calificaţi aici după ce au câştigat turneul judeţean.

De la egal la egal
Fără a fi impresionaţi de faptul că la etapa de zonă s-au calificat formaţii din şase judeţe (unele care au reprezentat şcoli de baschet cu tradiţie din vestul ţării cum sunt cele de la Timişoara şi Arad), elevii deveni, coordonaţi de prof. Cristian Bauman, au jucat de la egal cu adversarii lor şi la final au obţinut un meritat şi muncit loc III.
Echipa de la „Decebal“ a câştigat cu 34-28 meciul cu cea din Arad, cu scorul de 32-13 cel cu echipa din Reşiţa şi a pierdut cu 28-34 jocul cu formaţia din Sebeş.
Calificată în semifinala turneului, gruparea deveană a pierdut în favoarea celor de la Timişoara, echipa Liceului cu program sportiv Banatul Timişoara fiind şi câştigătoarea etapei şi va participa la turneul final organizat la Baia Mare.
Din echipa CN Decebal Deva au făcut parte: Răzvan Enea, Lorand Habuc, Thomas Zareczky, David Micin, Rafael Nedelean, Dan Vlad Bădău, Alexandru Mircea, Şerban Popa, Dan Radu Jeflea, Mihai Mătăsaru, antrenor fiind prof. Cristian Bauman.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Începe campania DEVA CURATĂ!

Primăria Municipiului Deva organizează, în perioada 9 martie – 9 aprilie 2020, o campanie de ecologizare a oraşului, sub genericul...

Program de primăvară la Sarmizegetusa Regia

Din 1 martie, situl arheologic Sarmizegetusa Regia este deschis pentru vizitare între orele 09.00 şi 18.00. Taxa de vizitare este...

Senatorul Resmeriţă, lăsat fără pagina de Facebook

Hackerii îşi fac de cap! După ce pagina de Facebook a Primăriei municipiului Hunedoara a fost atacată, după ce primarul...

Închide