Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nici bine nu şi-au lins ră­nile după înfrângerile usturătoare de anul tre­cut, dar se laudă în gura mare că sunt singura alternativă la conducerea unei urbe. Ba chiar se cred şi dau câştigători. Este vorba de membrii unei organizaţii din zona cu lămpaşe, al cărui con­ducător s-a remarcat prin falimentarea propriilor a­fa­ceri, numeroase după cum spun bârfitorii. Nu mai punem la socoteală că şi-a bătut joc în fel şi chip de angajaţi, cât a fost patron, că-i lăsa fără pâi­nea zilnică, iar după ce a dat rateu după rateu s-a băgat să pape de la stat. Omul se visează cum stă confortabil în fotoliul de edil şef şi încasează din toate părţile. Problema este că visul lui nu este îm­părtăşit şi de restul co­munităţii, că oamenii ştiu ce-i poate pielea şi cât de incompetent este.

 

 

Omul este mai mult ca sigur cu mandatul în buzunar, pentru că a avut grijă să-şi înlăture orice adversar mai răsărit, iar cum campania actuală pare anostă, s-a băgat singur într-un circ. Mai de­grabă am zice că se răz­boieşte el cu el. Bârfitorii spun că în urmă cu ceva timp s-a destăinuit în public, să-l vadă toată regiunea, şi spunea cu mâna pe inimă că singura salvare a zonei şi a urbei lui ar fi investiţiile în pro­ducţie, în industrie. Ca­pitolul cu turismul doar
ar completa veniturile la bugetul urbei, deci nu poate să o ţină în viaţă. Câr­cotaşii spun că a uitat între timp cât de vehe­ment era şi trâmbiţează acum tocmai invers. Doar turismul mai poate salva regiunea, spune omul, şi el deja a luat startul la acest capitol. Gurile rele spun că ori s-a stricat la cap, ori vrea să ascundă ceva, că a investit o sumă con­si­derabilă din banii publici în panseluţe şi zone de pro­menadă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura