Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef de pe la noi s-a dus la București, la o reuniune politică, dar a dus-o cu el și pe iubita sa. Cică i-a spus nevestii acasă că nu se merge cu partenerele, că nu dă bine, e numai pentru membrii. Așa au făcut aproape toți din­tre colegi, dar el, mai cu moț, a riscat și… a pier­dut. Pentru că omul a fost văzut cu tinerica de cine nu trebuie, a fost anunțată nevastă și de aici să te ții. Câr­cotașii povestesc pe la colțuri că personajul nostru a trebuit să mear­gă înapoi acasă cu un cadou scump, dar doar așa a putut scăpa nevătămat din situația asta tensio­nată. Cel puțin așa ne anunță zvonerii de ser­viciu.

 

Cică o duduie sperie oamenii printr-o co­mună de la noi, bate la ei și s-a pus pe re­cla­mații fără rost. Femeia, anunță cârcotașii pe la colțuri, face reclamații împotriva celor pe care nu-i suportă, le face viața grea, iar apoi le ocupă posturile cu ru­dele sale care nu au locuri de muncă. Planul acesteia este unul bine pus la punct, dar în ace­lași timp odios. Gurile rele șușotesc că lucrurile au degenerat și mulți consăteni de-ai femeii se plâng că li s-a făcut nedreptate și, mai mult, că viețile lor au fost distruse de du­duia noastră. Recent, anunță zvonerii, au intrat pe fir oamenii legii, și speră ca lucru­rile să se mai poto­lească. Nu de alta, dar femeia poate face mult rău, fără măcar să miș­te un deget.

3 comentarii la „BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

  • Vaiii…nu creddd!! preamaritul Boboutanu s-a dus cu turturica de la inventar in concediu?:)))))

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura