Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă vrea și el un post mai mare decât cel pe care îl ocupă în prezent. Ni­mic însă nu îl re­co­mandă pentru asta. Doar tupeul său de care pare să nu mai sca­pe. Omul, susțin câr­cotașii, habar nu are cu ce se ocupă în pre­zent, alții îi fac treaba la serviciu, însă vrea mai mulți bani. Și spune peste tot că nu e altul mai bun ca el. Vai, spun zvonerii răi, omul doar semnează hârtii și face prezența la serviciu, în rest altcineva lucrează pentru el. Dar acum se va termina totul și omul va rămâne cu buza umflată. Și fără funcție. Așa povestesc cârco­tașii de serviciu pe la colțuri.

 

Povestesc zvonerii prin târg că doi angajați cu tolbe au reușit să fenteze zeci de per­soane, păcălindu-le că le achită facturile. Oa­menii, susțin cârcotașii de pe la noi, creduli, au crezut în omenia celor doi și le-au dat banii. Pe încredere. Însă, ei de unde să aibă atâta conș­tiință! Au luat ba­nii, au achitat o parte din factură și restul a „mers” în buzunarele lor. Au făcut, cică, doi ani această treabă. Și au făcut mulți bani. Apoi, au demisionat din funcțiile deținute, pro­babil ca să li se șteargă urmele. Gurile rele șu­șotesc că cei doi au fost însă acum demas­cați și oamenii furați își vor banii înapoi. Câr­co­tașii anunță că cei doi au cheltuit o mare par­te din sumele furate, au fost în concedii exotice, și-au luat mașini noi. Iar acum spun că nu au de unde să dea banii furați înapoi. Frumos, nu?

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura