Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un directoraș de la o firmă de stat e pe făraș, însă el habar nu are de acest lucru. Zvonerii au aflat că omul nostru se duce în fiecare zi la birou fără să aibă habar de ceea ce se întâmplă în spa­tele ușilor închise și cum va zbura el de pe fotoliul de șef, mai mic, e adevărat, dar șef. Cârcotașii povestesc că respectivul crede, din contră, că va fi avan­sat pe postul de șef general, dar asta nu se va întâmpla, șu­șotesc gurile rele, nicio­dată. Pentru că omul habar nu are cu ce se mănâncă postul cu pricina, și, mai mult, a realizat doar o rețea de șpagă în firmă și nimic mai mult.

 

Spun gurile rele pe la colțuri că un angajat cu caschetă a reușit per­formanța să-l o­preas­că în trafic chiar pe șeful său direct. Omul a crezut că face și el un ban cinstit, când colo, ce să vadă el, chiar boss-ul la volan. Zvonerii spun că angajatul cu pricina nu a mai putut da înapoi și a trecut la mesajele clasice, pe care le-a turuit ca la carte. Șeful însă nu a fost impre­sionat, că se cam grăbea respectivul și, mai mult, s-a enervat că și-a permis un subaltern să îl țină în loc. Acum, vom vedea ce va păți subalternul prea corect, deoarece se anunță consecințe grave pentru el.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura