Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au crezut că au scă­pat de brațul legii, însă bârfitorii spun că nu e deloc așa. Ba chiar ar fi liniștea dinaintea fur­tunii. Mai mulți funcțio­nari dintr-o urbe din re­giunea cu lămpașe sunt liniștiți după ce au crezut că relațiile lor dau roade. Mai precis că vor fi făcuți scăpați de cei care ar trebui să-i trimită să cugete la faptul că nu e bine să te înfrupți din avutul obștii. Gurile rele spun că în realitate lucrurile nu stau deloc așa, pen­tru că un investigator de la centru s-a intere­sat de dosar și vrea să-l preia spre soluționare. Bârfitorii spun că în spatele manevrei se află chiar un cunoscut al celor suspectați că s-au mânjit din avut, acesta fiind deja exas­perat de faptul că fapta e groasă și s-ar putea sparge totul în capul său, dacă nu se va des­coperi un vinovat.

 

S-a cumințit pentru o vreme dar n-a putut rezista prea mult. Gu­rile rele spun că un samaritean din regiu­nea cu lămpașe a adus iarăși o mulțime de gunoaie, dulciuri expi­rate şi diferite alte bu­nuri considerate peri­cu­loase, care au fost oprite de la comercia­lizare în ţări civilizate. Sub pretextul acțiunilor de ajutorare, mai ales că sărbătorile bat la ușă, individul a împrăș­tiat pe la toți amărăș­tenii din gunoaiele pri­mite ca donații. Au fost și lucruri de calitate printre donații, dar aces­tea au rămas în ograda individului și ajung în câteva maga­zine pe care le are în sudul județului și unde vinde donațiile. Cârco­tașii susțin că în trecut a scăpat ca prin m­i­nune de a ajunge după gratii pentru acțiuni ase­mă­nătoare, dar acum pro­tectorul ce l-a scăpat nu mai are ne­voie de ajutorul său.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura