BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Le-a stricat jucăria rău de tot! Gurile rele vorbesc că un întreg angrenaj folosit în perioada electorală și deținut de o formațiune în regiunea cu lămpașe a fost stricat dintr-o singură mutare. Responsabil este un membru al formațiunii, extrem de nemulțumit de faptul că n-a fost deloc băgat în seamă la împărțirea ciolanului, dar mai ales că meritele sale n-au fost deloc apreciate. Bârfitorii spun că omul reușește să ajungă cu mesajele la mii și chiar zeci de mii de suflete, iar unora le poate influența decisiv intenția de vot. Mașina propagandistică a sa a folosit foarte mult la alegerile trecute și încă este activă, astfel că poate produce mari daune. Cel vinovat pentru că a pus paie pe foc este un politician care stă de multă vreme în umbră. Acesta i-ar fi promis nemulțumitului un loc călduț într-o companie de stat, pe bani frumoși, atâtea zile câte o mai avea firma.
Căzut în dizgrație, se zbate acum pentru a fi reprimit în cercul elitist. Nu pentru că este un om cu principii, ci pentru că din acea zonă se fac bani frumoși. Fost afacerist, politician, sportiv și pușcăriaș, pentru o serie de isprăvi a rămas fără sprijin și șorțuleț, iar acum bate pe la toate ușile pentru a fi reprimit. Gurile rele spun că omul este în continuare putred de bogat, dar suferă tare pentru că nu mai poate sta la masă cu băieții deștepți. Și mai tare îl doare că nu se poate și el înfrupta în continuare din banii statului. Bârfitorii spun că a tot umblat pe la sucursalele organizației, a tot negociat cu diferiți șefi mai mari sau mai mici să fie acceptat, însă de fiecare dată i s-a reproșat că are trecutul pătat. Zvonarii mai spun că afaceristul și-ar fi găsit totuși un locșor în organizația din cel mai mic oraș al regiunii cu lămpașe, dar nu degeaba.