BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj care este cunoscut pentru mo­dul inedit în care își atacă colegii de politichie vrea să renunțe la cariera sa, după ce a înregistrat mai multe eșecuri cu niște dosare. Omul nos­tru e supărat foc și nu mai vrea să audă de meseria pe care o face de ani buni și datorită căruia a câș­tigat bani frumoși. Zvo­nerii de serviciu șușotesc pe la colțuri că respec­tivul e nervos că a pierdut un contract extrem de avantajos, și acum i-au „zburat” din cont sute de mii de euroi. Situația e gravă, dar el, spun câr­co­tașii, nu ar trebui să fie disperat că are o avere con­siderabilă.

 

Spun zvonerii prin târg că e agitație mare acum cu împărțirea posturilor prin teritoriu. Cârcotașii au aflat că un ales din zonă vrea din nou să se urce pe un fotoliu de șef, deși nimic nu-l reco­man­dă pentru acest lucru. Din păcate pentru el, susțin gurile rele, sunt și alți do­ritori de funcții, nu mai e ca pe vremuri când se ruga partidul de membri să se ducă pe funcții de conducere. Nu, acum e bătaie în toată regula și asta nu poate decât să-i bucure pe zvoneri. Cică pentru un post important s-au înscris zeci de doritori. Iar șefii au acum o sarcină extrem de grea, să decidă cine va fi alesul, sau aleasa.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare