Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cârcotașii au aflat că un angajat care a avut pile ca să ajungă în acel loc nici măcar nu se duce la muncă, deși postul este în sistemul public. Omul nostrum, știind că unul dintre părinți îi asi­gură spatele, se dă bol­nav, ca să poată merge cu prietena prin vacanțe, sau spune că îi e teamă să nu se îmbolnăvească de Covid și nu dă pe la serviciu cu săptămânile. Nimeni, însă, nu are cu­rajul să-I facă nimic bă­iatului, deoarece nimeni nu riscă să producă un scandal prin organizația politică. Că vorbesc co­legii săi că ei muncesc și el nu, dar banii sunt la fel, este altă poveste.

 

Spun zvonerii pe la col­țuri că un personaj din zonă vrea să demisioneze din funcția publică, deoa­rece nu mai vrea să facă matrapazlâcurile pe care i le cere șeful său. Omul s-a săturat de atâtea aran­­ja­mente, că nu mai vrea nici bani, nici funcții, ci doar liniște. Se pare că bani a strâns omul cât pentru două vieți, dar s-a aflat ce se petrece la de­partamentul pe care-l con­­duce și acum se vrea corect și cinstit. Tăvălu­gul sesizărilor însă s-a por­nit și numai o minune mai poate să-l scape pe omul nostru de o con­damnare.

One thought on “BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

  • Angajatul ăla e cumva „Tata își bea cafeaua cu Arion” ?!?!?! Așa că oricum nu-i face nimeni nimic fiindcă așa stau lucrurile la Apaprod.Pentru el și pentru 49,99 % care nu dau pe la scârbici dar nu i vede nimeni.E bine,nu?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura