Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un primar de prin judeţ îşi ameninţă oamenii din comună, acum, înainte de alegerile locale, că, dacă nu-l vo­tează, va fi vai şi amar de ei. Omul nostru, poves­tesc cârcotaşii pe la col­ţuri, cică îl are pe aproa­pe fiecare sătean cu ceva la mână, iar acum merge pe la poarta acestora şi le spune ce li se va în­tâmpla dacă nu-l votează pe el din nou. Primarul res­pectiv nu prea este iubit acolo, dar a reuşit până acum să-i păcă­leas­că pe votanţi, de nu mai ştiu oamenii cum să se scape de el. Vor avea acum ocazia să-l pună pe liber, daca asta vor, cu ajutorul ştampilei de vot.

Spun zvonerii de ser­viciu că un şefuleţ mutat şi iar adus la o firmă din zonă, îi înjură pe subal­terni, deoarece aceştia au ajuns să comenteze deciziile lui, dându-şi sea­ma că el nu are habar de nimic. Cică respectivul şef se dă acum cu capul de pereţi, pentru că îşi dă seama că a făcut o mare greşeală plecând de la jobul sigur şi bine plătit şi a revenit la vechea firmă, care acum se va închide. Omul nostru e disperat şi nu ştie cum să se roage de şefii lui pe linie poli­tică, pentru a-l ajuta cu un nou post, evident, la stat, că el nu prea ştie să facă nimic.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura