Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vânzoleală mare prin ca­pitala regiunii cu lăm­pașe, unde unii afaceriști locali au insomnii după ce un mare investitor a făcut pași concreți în a-și des­chide o afacere. Dacă totul părea doar o intenție până acum, lucrurile sunt se­ri­oase, mai ales că s-a băgat și prima lamă la realizarea fundației. Afaceriștii care au gonit pe oricine voia să realizeze ceva în zonă sunt disperați spun gurile rele, mai ales că nu stau de vor­bă cu un micuț antreprenor căruia să-i bage bețe-n roate după bunul plac. De această dată au în față un gigant, dar asta nu înseam­nă că s-au lăsat pe deplin des­curajați. Bârfitorii susțin că au încercat cu mult aplomb să blocheze o serie de documente care permit realizarea proiectului, dar toate tentativele au fost sortite eșecului. Așa că au sperat că omul lor de casă dintr-o instituție locală va putea face ceva, mai ales că semnătura lui este vitală în acest caz. Nici aici n-au avut sorți de izbândă, dar nu pentru că funcționarul n-ar fi vrut să-i servească. Zvonerii spun că a fost avertizat de superiorul ins­ti­tuției că va ajunge la r­ăcoare dacă cumva se va uita mă­car o clipă strâmb la inves­ti­torul așteptat de ani de zile.

 

Cei mai proști dintre proști și-au făcut loc într-o instituție care hotărăște soarta unei urbe din sudul județului. Gurile rele spun că atâta prostie la un loc n-a fost vreodată în legislativ, iar acest record negativ s-a înregistrat după accederea unei formațiuni politice de buzunar. Câțiva dintre mem­brii acesteia au rupt gura târgului cu ideile lor ridicole mai spun cârco­tașii. Nu cu mult timp în urmă, unul dintre străluciții politicieni ai formațiunii în cauză s-a trezit dând cu pumnul în masă la o ședință, cum că un afacerist ar trebui forțat ca în vremurile comuniș­ti­lor, să lucreze pe pierdere. Zvo­narii spun că alesul a venit cu un document prin care cerea ca trans­por­ta­to­rul să efectueze curse re­gulate din 10 în 10 mi­nu­te către un cătun din vârf de munte care are doar vreo trei locuitori. În zadar i s-a explicat că asemenea act este imposibil de adoptat, că strălucitul a ținut-o pe a lui. Până și colegii săi de partid și-au tras scaunele mai departe de el, că nu se știe niciodată cât de conta­gioasă este prostia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura