Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că se pregăteşte o mutare in­teresantă într-o insti­tuţie de pe la noi. Deşi sun­tem tot timpul „ame­ninţaţi” că instituţiile vor fi depolitizate, acest lucru mai are, din păcate, de aş­teptat. Zvonerii de ser­viciu susţin prin târg că sunt doi candidaţi pentru postul respectiv de şef. De la două partide poli­tice, evident, că unul care nu are carnet de partid nu are nici o şansă să ajungă pe fotoliul cu pricina. În aceste condiţii, şuşotesc cârcotaşii pe la colţuri, bătălia a fost una extrem de dură. Se pare, totuşi, că avem deja un câşti­gă­tor, neoficial. Unul care nici nu avea cum să nu câş­tige postul de şef.

 

Spun zvonerii prin zonă că se arată la orizont o afacere bănoasă într-un oraş de la noi. Vorbesc gurile rele că e vorba de multe milioane de euroi, ceea ce nu este deloc de neglijat. Cârcotaşii au a­flat şi acum spun prin târg că e vorba de ceva teren pe care urmează să se ridice o investiţie. Zvonerii au aflat şi acum dau sfoară prin judeţ despre tunul pe care vor să-l dea câteva VIP-uri. Lucrurile sunt avansate bine, sus­ţin gurile rele, iar banii vor ajunge în scurt timp în con­turile celor care au reuşit să afle despre in­tenţia unei firme mari de a investi în zona noastră.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura