Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un proiect deosebit de im­portant pentru o co­mu­nitate este frânat de un afacerist controversat din sudul judeţului. Individul este contra a tot ceea ce înseamnă dezvoltare, se opune şi face tot ceea ce-i stă în putinţă ca semenii lui să trăiască în sărăcie. Are o problemă la ”cu­tiuţă” spun bârfitorii, pen­tru că orice om normal la cap ar fi cel puţin încântat că se face ceva bun. Câr­co­taşii spun că de a­ceas­tă dată omul are şi un alt motiv, adică ar vrea şi el o bucată din caşcaval. A fost dat la o parte de la contractarea lucrării pen­tru că este ţepar şi nici nu şi-ar fi făcut treaba, astfel că a trecut la presiuni pen­tru a pune mâna pe contract. N-a reuşit şi s-a dus peste tot pentru a de­pune plângeri peste plân­geri şi sesizări peste se­si­zări, doar ca să ţină toată lucrarea în loc.

 

Într-un oraş din vestul re­giunii cu lămpaşe, nu de multă vreme un pur­tă­tor de chipiu a fost făcut de mirul lumii. Omul era ţinta subordonaţilor de glumă de multă vreme, după ce a fost prins de fe­meia de serviciu că se giugiulea cu o subalternă prin baia instituţiei. Muza era puţin mai corpolentă iar tablagiul destul de fi­rav, astfel că a fost o mare problemă pentru el să-i satisfacă dorinţele arzătoare iar îngrijitoarea l-a auzit cum se căznea să facă faţă situaţiei. Re­ve­nind la caz, bârfitorii spun că de această dată a dat cu băţul în baltă du­pă ce a avut de rezolvat un caz. Ca să-şi facă viaţa mai uşoară a văzut că prin zonă sunt ceva ca­mere video şi s-a gândit că a dat lovitura. A intrat prin crâş­me şi a cerut ima­ginile sur­prinse de apa­rat. Ghi­ni­onul lui a fost că toate cele trei e­chi­pamente erau doar de decor, să spe­rie posibilii infractori prin prezenţa lor. Patronul crâşmei n-a avut bani de unele reale şi a luat ce a putut, adică unele false. Omul i-a ex­pli­cat tabla­giului că sunt doar bucăţi de plastic, că nu au nimic prin ele şi că nu filmează, dar n-a fost chip să-l lă­mu­rească pe individ.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura