Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie vrea să ajungă pe postul de şef, cu toate că e nouă în unitate, a fost pusă acolo pe o funcţie de adjunctă, dar se pare că nu-i ajunge. Cârcotaşii po­vestesc prin târg că res­pectiva nu are scru­pule şi acum se luptă din răsputeri să-l denigreze pe directorul cel mare de acolo. Lumea s-a prins, a văzut ce urmăreşte omul nostru şi nu este de acord cu planul acesta. Zvonerii din zonă şuşotesc că duduia dă din coate şi visează să urce pe fotoliul de director. Cu toată că a ajuns în instituţie tot cu pile. Dar, pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti.

 

Spun zvonerii prin târg că un personaj din zonă, care a fost şef mare, acum s-a dat cu ad­ver­sarii politici. Motivul, spun cârcotaşii de serviciu, ar fi faptul că omul riscă să-şi piardă postul de jurist în instituţia unde lucrează dacă nu simpatizează cu aceştia. Gurile rele au aflat că omul nostru face tot ce i se cere, nu are nici un cuvânt de spus, toc­mai pentru a nu fi lăsat fără serviciu. Mai ales că pre­gătirea sa profe­sio­nală lasă de dorit şi i-ar fi cam greu să-şi găsească un job pe propriile puteri.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura