Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A pierdut fără drept de apel iar acum a fost pă­ră­sit şi de amantă. Eşec­u­rile se ţin scai de capul unui politician din regiu­nea cu lămpaşe, iar omul pare că s-a născut fără noroc. Este adevărat că de multe ori pune şi el umărul la dezastru, dar si­gur o ursitoare nu i-a urat de bine când a făcut pri­mii ochi. Gurile rele spun că omul are acum un mare necaz, asta după ce actuala consoartă cu care s-a iubit multă vreme în secret până să-şi rezolve problemele familiale, vrea să-i dea papucii. Bârfitorii spun că deja femeia şi-a făcut bagajul de vreo câ­teva săptămâni şi nu doar că a plecat, însă nici nu-i mai răspunde la telefon fostului partener. Unul dintre motivele pentru care l-a lăsat să sufere în tă­cere este legat de fap­tul că politicianul s-a fă­cut de râs la ultimul scr­u­tin. Ba mai mult a şi chel­tuit binişor din agoni­sea­lă, adică încă un motiv în plus de a-i da papucii.

 

E coadă pe la uşa de birou a unui edil din sudul judeţului, după ce s-a au­zit că vrea să constru­ias­că nişte locuinţe pentru a­mă­răşteni. Problema mare e că nu cei în nevoie freacă tocurile uşilor edilului, ci tocmai cei care sunt înstă­riţi, mai bine spus pă­rinţii lor. La fel s-a cam întâmplat şi cu locuinţele deja realizate, majori­ta­tea ocupate pe pile de co­piii unor baştani locali. Bâr­fitorii spun că printre cei care vor un locşor gra­tis pentru odraslele lor sunt şi aleşi, camarazi de partid cu edilul. Dacă este să ne luăm după bâr­fe şi zvonuri, aceştia ar avea întâietate în a-şi alege etajele şi poziţio­na­rea. Urmează apoi pile din eşalonul doi şi tot aşa… Sigur, amărăştenii nu mai încap pe listă, pentru că nimeni nu ar vrea nişte vecini care să le bată la uşă pentru a împrumuta o cană cu zahăr.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Diferența dintre jocul de Bridge online și jocurile de cărți de la cazinouri

Jocurile de cărți au fascinat oamenii de secole, oferindu-le oportunități de distracție, competiție și socializare.…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc zvonerii pe la colțuri că un personaj de la noi s-a enervat tare de…

2 zile ago

Laurențiu Nistor: Investiții în modernizarea Caselor de cultură din Orăștie și Hunedoara

Municipiul Orăștie, capitala culturală a județului Hunedoara, merită să aibă o sală de spectacole adecvată…

2 zile ago

Bulina albă

Ami Costa, elevă în clasa a V-a la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva…

2 zile ago

Bulina neagră

Cristian F., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce a…

2 zile ago

ANAMARIA GAVRILĂ, candidat POT la Primăria Deva: „Voi fi un Primar care sprijină firmele locale, nu care le alungă sau le pune bețe în roate!”

„Spunem NU firmelor de casă ale di­fe­riților oameni politici, care n-au făcut nimic altceva decât…

2 zile ago