BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

22 februarie 2021 | Adauga un comentariu | Publicat in: Gura lumii

Vorbesc gurile rele ca un edil din zonă s-a trezit cu o plângere, după ce omul a vrut să facă un bine comunităţii pe care o păstoreşte. Zvonerii au aflat şi acum povestesc prin târg că omul nostru nu a ştiut în ce necaz se bagă decât acum, când nu mai are ce face ca să îndrepte lucrurile. Cârco­taşii de serviciu susţin că edilul de care vorbim s-a plans recent unor amici că trebuie să dea cu sub­semnatul, după ce a fos­t de acord cu o asociere. Asociere care acum îi dă mari dureri de cap.

 

Spun cârcotaşii că o duduie care se crede mai deşteaptă decât este de fapt, s-a trezit mare şefă într-o instituţie. Cică zvo­nerii au aflat că respec­tiva a ajuns să dea co­menzi cât e ziua de lucru de lungă, în numele celui care conduce instituţia. Câr­cotaşii nu au aflat dacă şeful cel mare ştie ce face protejata sa, cert este că angajaţii sunt contrariaţi şi nu mai ştiu de cine să asculte. Una le spune să facă duduia noastră, alta le spune şeful al mare. Gurile rele spun că, până una alta lucrurile s-au cam dete­riorat pe acolo, dar în scurt timp speră să se lămurească totul.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Eşec usturător al procurorilor anticorupţie în dosarul fostului primar al municipiului Lupeni

Sorina Popa Tribunalul Hunedoara a dat verdictul în dosarul în care este implicat fostul primar al municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă...

Lăsaţi minerii în pace!

Sunt alături de minerii din Valea Jiului care pro­testează pentru drepturile salariale res­tante şi dezavuez orice încercare a unor oa­meni...

Avocatul Doris Visirin este noua şefă a Direcţiei de Asistenţă Socială Deva

Noul director al Direcţiei de Asistenţă So­cială din cadrul Primăriei municipiului Deva este avocata Doris Visirin (foto). Postul a fost...

Închide