BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Câtă nesimțire! Tupeul de neimaginat al unui purtător de lămpaş, obişnuit ani de zile cu furtişagurile şi afacerile pe spatele companiei de stat la care lucrează, n-ar trebui trecut cu vederea. Măcar acum, în ultimul ceas, cineva ar trebui să intervină și să-l pună cu botul pe labe. Gurile rele spun că individul nu se dă în lături de la nimic, iar acum a prins momentul de a se pune iarăși pe o listă de concedieri, să încaseze iarăși o sumă cu multe zerouri drept compensație. Este la a patra schemă de acest fel, iar după ce îi vor intra banii în conturi, ca de fiecare dată va reveni la societatea de la care a plecat cu compensații. Cei în măsură să-l oprească se fac că nu văd, iar individul, nesătul de bani publici, ar putea fi ușor pus sub acuzare dacă ar fi și anchetatori interesați.
Şeful unei localităţi minereşti din vestul regiunii cu lămpașe pregăteşte un cadou pentru unul dintre adversarii săi politici. Rival este doar la nivel declarativ, că omul este unul dintre amicii de încredere al clanului său. Datorită lui un demnitar îşi poate face planul de bătaie şi poate contracara orice acţiune a rivalilor politici, mai ales că formațiunea în care este ”infiltratul” este pe val. Bârfitorii susțin că demnitarul șmecheraș, arțăgos și agitator în declarații, și-a dat seama că devotamentul amicului trebuie totuși răsplătit periodic. Bârfitorii spun că l-a însărcinat pe frățiorul său să-l recompenseze pe infiltrat, iar acesta din urmă deja a direcționat vreo câteva contracte babane către firmele ”aliatului”.

