BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc cârcotașii, ăia răi, că un director din zonă s-a pus pe certat angajații. Omului cică nu i-a convenit că nu a ieșit ceva cum a vrut el și de aici toată tevatura. Zvonerii povestesc însă, că omul nostru nu a avut deloc dreptate să-și certe subordonații, deoarece se pare că el habar nu are cum decurg proiectele pe acolo. Gurile rele spun că șeful de care vorbim s-a făcut de rușine, și nu e prima dată când pățește așa ceva. Omul a tunat și a fulgerat, mai să-i ia la bătaie pe unii dintre salariați, însă nimeni nu a avut curajul să-i spună directorului că nu știe despre ce vorbește. Au înghițit toți, iar când șeful s-a săturat de strigat, au plecat spre birourile lor. Iar acolo au început să-l bârfească.
Povestesc gurile rele că o duduie de la o primărie și-a făcut o mică avere, după ce a reușit, împreună cu un coleg, să-l păcălească pe conducătorul instituției privind proiectele de infrastructură. Duduia de care vorbim, care are antecedente privind încălcarea legii, se pare că nu-i priește libertatea, susțin zvonerii, altfel nu se explică modul ei de lucru. Mai exact, modul de furat. Cârcotașii șușotesc că respectiva este pe punctul de a fi dată în vileag, mai ales că a făcut recent o mare greșeală și dușmanii sunt cu ochii pe ea. Zvonerii spun că edilul șef semnează fără să știe ce semnează, iar asta s-ar putea să-l coste scump în viitor.

