BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
A dus prostia și nesimțirea la rang de artă! O aleasă din regiunea cu lămpașe, mare traseistă dacă ne uităm în trecutul ei, a dat cu mucii în fasole, așa cum se spune în popor. Cârcotașii spun că individa, hoașcă bătrână, că trebuie păstrat tonul adoptat de ea, l-a făcut pe un adversar politic în fel și chip. Că lupta politică se duce uneori și fără mânuși știm toți, dar să îl înjosești pe adversar inventându-i afecțiuni medicale, să-l supui oprobiului public și chiar să-ți instigi suspinătorii la ură și agresiune, e prea mult. Coana mare ar fi trebui să știe că decența este o calitate învățată și nu poate fi negociată nici măcar pentru o funcție, dar se pare că anii au trecut peste ea fără s-o învețe nimic. Comunitatea locală a fost oripilat și s-a întors împotriva ei și a colegilor ei de organizație.
Dintr-un afacerist promițător a ajuns un nelegiuit, după exemplul unui alt nesăbuit din regiunea cu lămpașe, care a avut lumea la picioare. Bârfitorii din sudul județului spun că afaceristul promițător, odinioară deținător de industrie, a ajuns astăzi să vândă țigări netimbrate și alte mărfuri de contrabandă la colț de stradă, chiar dacă nu face treaba asta el în persoană. Toată agoniseala din vremurile în care era pe val s-a dus pe petreceri de lux și jocuri de noroc la o cabană din vârf de munte, locul unde mai toată spuma zonei se întâlnea pentru o ”șeptică”. Doar că unii dintre jucători au simțit patima celui mai nou venit și ca niște șacali l-au devorat.