Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii pe la colțuri ca tupeul unui consilier local întrece orice limită de bun simț. Omul se crede in­vincibil, săracul. Cică respectivul s-a apucat de sunat și dat mesaje ziariștilor care scriu a­de­vărul. Nu i-a con­ve­nit omului, și atunci s-a folosit de răutatea lui și a început cu ame­nin­țări. Mare greșeală! Câte știu unii despre el, l-ar dărâma într-o se­cun­dă! Iar cu ame­nin­țările, să îi fie rușine, dar nu se mai practică politica asta de mult timp. Ar fi cazul să afle și omul despre acest lucru. Oare șefii lui ce zic de un asemenea com­portament? Un mare zero pentru par­tid și care face o ima­gine proastă colegilor săi de politică și ad­mi­nis­trație.

 

Povestesc cârcotașii prin zonă că un ales local și-a făcut mai mul­te conturi false, de pe care își atacă taman colegii de lucru. Da, ați citit bine, omul de care vorbim are tupeul să scrie pe aceste conturi tot felul de aberații, că dacă ar fi vorba de ade­văruri nu ar fi o pro­ble­mă. Zvonerii spun că respectivul nu-și asu­mă nimic, de aceea a decis să facă conturi false pe rețelele de so­cializare și să-i atace pe colegi. Urât lucru! Ce e mai de râs e faptul că el habar nu are că au aflat colegii cum se des­tăinuie el pe re­țe­lele de socializare, cu câtă patimă scrie acolo tot felul de minciuni. A, îl mai ajută și nevasta, susțin gurile rele

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura