Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că se plânge o duduie de la o instituție din zona cu cetate că este pusă la muncă grea, adică de plimbat niște dosare dintr-un birou în altul. Respectiva, sus­țin gurile rele prin târg, nu mai poate de atâta oboseala, după ce câți­va ani a frecat menta. De fapt, șușotesc zvo­nerii pe la colțuri, du­duia noastră nu se re­găsește acolo, în ins­tituția de care vorbim, deoarece nu știe să facă nimic, fiind adusă acolo cu pile. Este ca­zul, spun gurile rele să se mai termine cu pi­le­le, sau măcar dacă oa­menii sunt angajați pe pile să-și facă datoria, că sunt plătiți de ce­tă­țeni prin taxe și im­pozite.

 

Povestesc zvonerii de zor că un personaj de pe la noi a aranjat o licitație și acum firma câștigătoare nu este în stare să ducă la bun sfârșit lucrarea obți­nută. Dar vai, cine e de vină pentru asemenea situații? Omul nostru se face că nu știe, că nu are habar, nici us­turoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase. Da, se știe, așa se câștigă cele mai multe dintre licitații, iar lucrările sunt de toată jena. Di­ferența o fi șpaga, spun cârcotașii pe la colțuri, șpagă pe care o iau cei care sunt de acord cu asemenea practici ca­re nu fac decât să a­ducă prejudicii oame­nilor.
Oare de acolo are personajul nostru a­verea făcută în scurt timp?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura