BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc cârcotașii prin târg că un edil din zona noastră a dus în cap o firmă a instituției, după ce a spălat banii câștigați ilegal. Cică zvonerii au aflat și acum povestesc prin târg că omul și-a făcut bine calculele. A făcut lucrări cu firma primăriei, a lucrat și la negru, a luat marfă și a „uitat” să o achite, iar acum râde bine mersi că a făcut încă o „afacere” bună pentru buzunarele lui. Cam așa a procedat edilul nostru, că altceva mai bun nu prea știe el să facă. Gurile rele susțin că respectivul e tare bucuros că și-a umplut, acum pe final de an, buzunarele. Nu se știe cum va reacționa el când se va trezi cu mascații la ușă…
Șușotesc zvonerii că un șef de instituție a aflat că e pe făraș și s-a agitat puțin în ultimele zile, cu negocierile politice care se întâmplă în perioada asta. Așa că, anunță cârcotașii de serviciu, omul s-a pus pe sunat, de i-a murit bateria telefonului de atâta vorbit cu „factorii de decizie”. Pentru că nu a prea avut succes cu telefoanele, respectivul s-a pus pe mașină și s-a dus la Capitală, că doar de acolo se dă ora exactă. Vrea să afle cine-l sapă, cine vrea să-i ia locul pe fotoliul de șef în județ. Și, susțin gurile rele să vadă cum poate să-și prelungească perioada de probă, adică să mai stea ceva timp pe scaunul cu pricina, că oricum nu face nimic. Însă, salariul este unul foarte bun.