Actualitate

Bărbat împuşcat mortal de un polițist. Omul legii ar fi vrut să braconeze mistreți

Tragicul incident s-a petrecut ìn Petrila, iar polițistul din localitate, angajat la Poliția Petroşani, participa la o vânătoare neautorizată de mistreți. Condițiile în care un om nevinovat şi-a pierdut viața sunt încă neclare, însă polițistul este cel care a tras cu arma. Potrivit unor surse, polițistul a fost chemat de un amic, care are o fermă în Lonea Defor, să alunge mistreții care-i făceau stricăciuni pe proprietate. Deşi nu avea autorizație de vânătoare, polițistul a fost de acord. În loc să împuşte mistreții, acesta a tras chiar în tatăl amicului său. Bărbatul nu ştia de  întelegerea fiului său şi a ieşit chiar în bătaia puştii. Rana produsă de glonț i-a curmat viața pe loc. Conducerea IPJ Hunedoara a ajuns miercuri seara la Petrila şi împreună cu procurorii anchetează tragedia. Polițistul riscă să fie acuzat de ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor şi muniției dar şi de braconaj.

M. Gânju

3 comentarii la „Bărbat împuşcat mortal de un polițist. Omul legii ar fi vrut să braconeze mistreți

  • Ca si in cazul Sendroiu… politisti au voie sa traga cu arma oriunde oricand … si nu plateste nimeni… de ce? … politia romana = jeguri,hoti,talhari, CEI MAI CORUPTI… neam saturat de voi de hoti corupti mincinosi etc… suntem o tara de c…t din cazua voastra gunoaileor … cand se angajeaza unu la stat … e gata tara lui face ce vrea si nu plateste nimeni… asta e cam indiferent de functie.. mergeti la primarie sau politir anaf etc… vb cu tine de parca esti ultimu om sau hot… GUNOAIELOR

  • Doamne fereste !… Daca il acuza si de braconaj poate primii chiar inchisoare cu suspendare sau sa-i suspende dreptul de a mai vina mistreti pe 45 de zile… Trist !.. Daca era doar crima putea scapa doar cu avertisment sau cu o amenda ! … Poate totusi pina atunci apuca PSD-ul sa schimbe legea justitiei si atunci furtul si crima nu vor mai fi pedepsite cu inchisoarea si o sa scape !

  • In Romania s-a legalizat hotia, politcienii corupti scapa cu pedepse extrem de mici, averile dobandite ilegal nu se recupereaza aproape niciodata. Puscariasii de rand si interlopii sunt menajati si ei, gratiati si eliberati inainte de termen. Ca sa aibe cine fura, viola si da in cap la oameni. Votati psd sau plecati din tara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura