Actualitate

Bărbat acuzat de trafic de minori şi trafic de droguri, anchetat de procurorii DIICOT

Un bărbat din judeţul Hunedoara este anchetat pentru comiterea in­fracţiunilor de trafic de minori, trafic de droguri de risc şi deţinere de dro­guri de risc, fără drept, pentru con­sum propriu, a informat Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Cri­mi­na­litate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Hunedoara.

Bani, mâncare, băuturi
Potrivit procurorilor DIICOT Hunedoara, bărbatul a recrutat, în perioada anilor 2020-2021, două persoane minore pe care le-a exploatat prin muncă la două proprietăţi pe care le deţine în zona rurală a judeţului Hunedoara.
„Astfel, victimele au fost de­ter­mi­nate să presteze activităţi grele la cons­trucţia, amenajarea şi renovarea unor imobile, primind în schimb sume modice de bani, mâncare, băuturi al­coolice şi diferite cantităţi de canabis (drog de risc) pentru consum”, se arată într-un comunicat al DIICOT Hunedoara. De asemenea, procurorii îl acuză pe inculpat că a deţinut fără drept, pentru consum propriu, o cantitate de peste 40 grame de fragmente vegetale de canabis. Procurorii au sesizat, ieri, ju­de­cătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Hunedoara, cu propu­ne­rea de arestare preventivă a incul­pa­tului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura