Eveniment

Banii vor fi returnaţi de firma clujeană, în solidar cu inculpata

Cristina Ghenea

După mai bine de doi ani de procese, hunedorenii înşelaţi şi furaţi de Adriana Constantin (foto), brokeriţa din Deva, îşi vor primi banii înapoi. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ două milioane de euro.

Împreună cu firma pentru care lucra
În jur de 300 de persoane a reuşit femeia să păgubească până în anul 2009, când a fost prinsă. În calitate de director al filialei din Deva a SSIF Broker SA,
Adriana Constantin şi-a însuşit economiile clienţilor, lucru pe care l-a şi recunoscut în faţa instanţei de judecată. A venit timpul să se facă dreptate, iar inculpata a primit pedeapsa de 10 ani de temniţă, în timp ce păgubiţilor urmează să li se restituie banii.
„Instanţa a hotărât ca inculpata Adriana Constantin să fie condamnată la 10 ani de închisoare, cu executare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. Totodată, judecătorii au decis ca părţilor civile implicate în proces, care au fost victimele acesteia, să li se restituie banii pe care i-au pierdut. Sumele vor fi returnate de către partea responsabilă civilmente, adică SSIF Broker SA Cluj-Napoca, în solidar cu inculpata”, a declarat Diana Dărăban, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura