EvenimentFlash

Banda de hoţi a fost anihilată la Deva

Cristina Ghenea

Cinci bărbaţi din Deva au fost reţinuţi, ieri, de poliţişti sub acuzaţia că au spart mai multe spaţii comerciale din municipiu, de unde au furat aparatură electronică de peste 40.000 de lei. Obiectele erau vândute pe raza altor judeţe, unor clienţi de ocazie.
Hoţii au fost ridicaţi, ieri dimineaţă, din propriile locuinţe şi au fost duşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, pentru audieri. Ore în şir, familiile acestora au stat la poarta instituţiei, sperând ca bărbaţii să iasă cu veşti bune, însă toţi cinci au fost trimişi în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat. Potrivit poliţiştilor, în lunile octombrie şi noiembrie, hoţii au spart trei spaţii comerciale de la periferia Devei, din care au furat diverse scule şi aparate electronice, pe care mai apoi le-au vândut.
Depozitele şi atelierul prădate de aceştia nu aveau nici sisteme de alarmă montate, şi nici nu erau păzite în timpul nopţii, iar pentru că zona în care sunt amplasate este izolată şi slab iluminată, hoţilor le-a fost uşor să dea spargerile. Cei cinci bărbaţi au vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, şi fiecare dintre ei are antecedente penale. Poliţiştii bănuiesc că în furturi ar mai fi implicat un bărbat şi desfăşoară cercetări pentru identificarea şi reţinerea acestuia.
Cei cinci infractori au fost trimişi ieri, după-amiază, de la Parchet în faţa judecătorului, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a decis ca trei dintre cei cinci suspecţi să fie arestaţi, doi fiind puşi în libertate. De asemenea, s-a emis un mandat de arestare în lipsă pe 30 de zile, pentru încă un membru al grupului de hoţi, dat în urmărire.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura