Actualitate

Baloane de săpun

02 volodia macovei (5)Volodia Macovei

În graba cu care doresc să momească electoratul, înainte de alegerile din acest an, guvernanţii se încurcă în propriile declaraţii, demonstrând nu numai neseriozitate, ci şi încercarea flagrantă de a măslui promisiunile utopice, fără acoperire. În fapt, nu e de mirare, obişnuiţi fiind cu potopul de promisiuni din anii electorali.
Una din poveştile pe care se bate monedă zilele acestea este viitoarea impozitare diferenţiată a persoanelor fizice. Ideea promovată de premierul Victor Ponta şi cuprinsă, fără termen, în strategia fiscală bugetară pe perioada 2014-2016, este introducerea a trei cote de impozitare pentru persoane fizice: 8, 12, respectiv 16 la sută. Ca notă, strategia mai prevede şi reducerea CAS cu 5 puncte procentuale din iulie 2014, dar şi scutirea câştigurilor de capital de la impozitul pe profit. Evident, nimeni nu spune cum se vor acoperi pierderile bugetare ce vor rezulta prin aplicarea acestor măsuri.
Ei bine, în vara anului 2012, guvernul dezminţea categoric ideea că ar putea propune, în discuţiile cu FMI, posibilitatea unei astfel de măsuri, de trecere la impozitarea progresivă. Acum, Victor Ponta o-ntoarce, vine şi spune că e clar că se va aplica această strategie fiscală. Numai că, dacă, nu cu mult timp în urmă, era fericit că presa promovează această mare gogoaşă electorală, oamenii înţelegând că ea este de perspectivă apropiată, la sfârşitul săptămânii trecute, premierul Ponta a cotit-o: „…am enunţat ideea pe care o vom aplica pe măsură ce avem spaţiul bugetar necesar, respectiv aceea ca, pentru persoanele care, pentru o perioadă de timp limitată, au venituri reduse, să putem să scădem această cotă de la 16% la 12% şi la 8%. Exprimarea corectă ar fi cea a unei excepţii pentru persoane fizice cu venituri reduse pe o perioadă limitată de timp…”. Altă gâscă, în altă traistă!
Aşadar, gogoriţa cu impozitarea progresivă este doar o promisiune pur electorală, menită să spună celor mai săraci dintre români că numai lor li se va face aşa, dar, deşi nu se ştie când şi din ce bani. Or, asta seamănă cu cealaltă pomană electorală promisă: înjumătăţirea ratelor la datornicii băncilor. Şi cu alte promisiuni ce-au fost şi vor veni. Doar baloane de săpun, pentru votul cel mai bun!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura