Băiţa, pe lista comunelor cu investiţii în 2017

3 aprilie 2017 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Unele drumuri din comunele hunedorene au rămas de pământ, pietruite sau betonate, în timp ce altele au fost asfaltate acum câţiva ani, însă nu au trecut testul iernii. Administraţia publică din Băiţa are în plan modernizarea unui astfel de drum, pe lângă alte investiţii ce ţin de instituţiile de învăţământ.
„Pe Ordonanţa nr.28, am depus un proiect pentru reabilitarea şi modernizarea drumului comunal Băiţa-Hărţăgani, cei opt kilometri fiind asfaltaţi cu mulţi ani în urmă. Momentan, drumul e deteriorat, ca urmare a trecerii timpului. Demersul include ziduri de sprijin, rigole de scurgere, poduri şi podeţe etc, iar valoarea lucrărilor se ridică la circa un milion de euro. E nevoie de această reabilitare, deoarece o porţiune a fost asfaltată în 2001-2002, iar alta prin anii ‘80. Pe acelaşi capitol de finanţare mai avem accesat programul de reabilitare a şcolii primare şi a celei generale din satul centru, cele două edificii aflându-se în apropiere. Trebuie înlocuit acoperişul, făcută izolare termică ş.a.m.d. Am estimat un necesar de aproximativ 800.000 de lei pentru realizarea investiţiei. Tot pe lista proiectelor, mai avem depus unul la Compania Naţională de Investiţii (CNI) pentru o sală de sport la şcoala generală din localitatea centru. Aşteptăm confirmare şi apoi să ne apucăm de studiul de fezabilitate”, a spus Damian Diniş (foto), primarul comunei Băiţa.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Expoziţie Casa şi Grădina în parcarea Shopping City

Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara organizează în perioada 6-9 aprilie 2017 în parcarea Shopping City Deva, Expo Casa şi...

Deponeul ecologic, funcţional la sfârşitul lui aprilie

Aleşii judeţeni au votat o variantă de avarie pentru ca deponeul ecologic de la Bârcea să poată, totuşi, funcţiona. Astfel,...

Oprişa, validat în funcţia de consilier judeţean

În şedinţa de vineri a CJ Hunedoara, Florin Oprişa (foto) a depus jurământul ca şi ales judeţean. Oprişa vine în...

Închide