Comunitate

Băiţa: invitaţie la Târgul de Toamnă

Magdalena Şerban

Duminică, locuitorii comunei Băiţa au ocazia să se prezinte la târg cu recolta toamnei şi cu animalele pe care vor să le vândă, aici urmând să aibă loc cea de-a treia ediţie a Târgului de Toamnă, eveniment în cadrul căruia, fermierii vor fi principalii expozanţi. De la produse agricole la animale, totul se poate admira şi negocia de către cei interesaţi să facă noi achiziţii.

Negoţ, tombolă cu premii consistente şi folclor din plin
„Primăria şi Consiliul Local al comunei Băiţa, prin Asociaţia Social-Culturală «Ţara de Piatră» Hărţăgani, au pregătit o acţiune ce deserveşte ca piaţă de desfacere pentru producătorii autohtoni. Programul va debuta la ora 9, cu primirea invitaţilor, de la ora 11 fiind prevăzută vizitarea standurilor. Mai apoi se va trece la festivitatea de premiere şi la mult aşteptata tombolă. În acest an, expozanţii pot câştiga în urma extragerii fie un sistem de garduri electrice, fie o moară electrică de cereale, fie o motocoasă. Se vor da diplome, se va oferi câte un tichet de două persoane pentru o masă din partea casei, iar medicul veterinar Constantin Mihăilă, administratorul Spitalului Veterinar Andivet din Deva şi totodată fiu al satului, le va oferi crescătorilor de animale participanţi mai multe medicamente de uz veterinar, precum vitamine, antibiotice şi produse antiparazitare, toate pentru a le folosi în gospodărie. Îi mulţumesc şi pe această cale pentru faptul că ne este aproape de fiecare dată şi nu şi-a uitat comunitatea din care face parte. De asemenea, le mulţumesc mult tuturor sponsorilor fără de care manifestarea nu ar avea loc. Vă aşteptăm cu mare drag la târgul nostru şi sperăm să fie unul de succes, aşa cum au fost ediţiile anterioare. Amintesc faptul că acum doi ani au fost 42 de expozanţi, iar anul trecut am avut 39”, a spus Damian Diniş (foto), primarul comunei Băiţa.
Potrivit acestuia, orice producător sau crescător de animale din zonă se poate înscrie contactând reprezentanţii administraţiei publice locale. După părerea sa, la mare căutare vor fi porcii de Crăciun, sărbătorile fiind aproape, dar oferta fiind una bogată, oamenii nu vor pleca acasă cu mâna goală. Mai trebuie precizat că programul evenimentului include şi un spectacol folcloric ce-i va aduce pe scenă pe renumitul taragotist Pera Bulz, Ansamblul folcloric „Ritmuri Zărăndene Băiţa“, Ansamblul folcloric al Şcolii Generale Băiţa, soliştii Gabi Nicolae, Cosminuţ Ardelean, Cosmin Gheban şi invitaţii speciali Cosmin Marta şi Florica Tomoioagă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura