ComunitatePolitica si administratie

Băița face pași mari spre viitor. Un nou proiect câștigat din fonduri europene

Magdalena Șerban

La ora actuală, nu găsești în orașe ceea ce o să fie imple­men­tat la Băița. În baza unui proiect câștigat recent de ad­ministrația de aici, pe domeniul public vor fi mon­tate mai multe componente, toate dotate cu sistem smart. Valoarea totală a investiției este de 2.195.408 lei, finanțarea făcându-se prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

 

Modernizare pe linie

„Am primit notificarea de eligibilitate, așa că așteptăm să fim chemați să sem­năm contractul de finanțare. În primul rând, am prevăzut un sistem modern de supraveghere video la nivel de comună, în punctele importante din localități urmând să fie montate, în total, 40 de camere. Prin acest lucru vom spori si­guranța cetățenilor și sunt convins că aceia care aveau de gând să se certe cu legea vor face un pas în spate. Cu un simplu click, pot fi prinși foarte ușor. De ase­menea, am inclus o achiziție de mo­bilier urban inteligent – 4 stații de autobuz smart, cu alimentare de tip panou foto­voltaic și dotări de compo­nente IT inte­grate, precum afișare luminoasă, ilumi­nare LED, cameră de luat vederi, infra­struc­tură pentru conectare la Internet. Totodată, mai sunt 6 băncuțe stradale (dotate cu casetă cu afișaj electronic, zonă de alimentare a dispozitivelor elec­tro­nice prin USB, sistem de alimentare și cu panouri fotovoltaice), 3 ansambluri fitness (bare verticale și crampoane, ele­ment pentru flotări verticale, scaun ro­man pentru antrenament spate și ab­do­men, bancă sit-up, funcții inteligente, spațiu de încărcat dispozitive electro­nice, cameră de supraveghere), 2 băn­cuțe de interior cu afișaj electronic și cu funcții inteligente (pentru spațiul de aștep­tare din sediul primăriei, fiind pre­vă­zute cu afișaj electronic, stație de în­cărcare cu sertare pentru telefoane și dispozitive de dimensiunea telefoanelor smart plus zonă pentru broșuri și alte materiale informative). E timpul să ne aliniem vremurilor și erei digitale, așa că pe lângă toate celelalte utilități precum apă, canalizare, dar și drumuri asfaltate, etc, ne concentrăm să mergem mai de­par­te și cu partea tehnică”, a arătat pri­marul din Băița, Damian Diniș (foto). De pre­cizat că Ministerul Dezvoltării, Lucră­rilor Publice și Administrației, prin com­po­nenta C10 – Fondul Local din PNRR, a oferit șansa ca edilii să poată accesa fi­nan­țare pentru asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achizi­țio­narea de stații de autobuz inteligente și de mobilier urban inteligent, imple­men­tarea unor sisteme inteligente de ma­na­gement local pentru îmbunătățirea serviciilor publice, realizarea unor baze de date GIS, realizarea și extinderea unor rețele de supraveghere video și di­gi­ta­lizarea serviciilor la nivelul localităților, pre­cum și reabilitarea moderată a unor clă­diri publice pentru îmbunătățirea ser­viciilor prestate la nivelul unităților ad­ministrativ-teritoriale.

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura