Sport

Azi se decid finalistele Cupei României, faza judeţeană

11 Cupa Romaniei 31 maiOvidiu Mănăstire

CS Comunal Ilia, Inter Petrila, Şoimul Băiţa şi Retezatul Haţeg sunt cele patru echipe care astăzi vor lupta pentru calificarea în finala Cupei României, faza judeţeană. Cele două semifinale se vor juca în cuplaj, pe stadionul „Benone Popa”, din Ilia.

Gazdele deschid cuplajul
Prima partidă din acest cuplaj va fi cea între gazdele de la CS Comunal Ilia şi Inter Petrila, meciul urmând să înceapă la ora 15.30 şi va fi condus de brigada Daniel Thirt (Călan) – Cristian Petrean, Alin Saraol (ambii din Deva). Câştigătoarea acestei prime semifinale va întâlni în finală pe învingătoarea din duelul Şoimul Băiţa – Retezatul Haţeg, care va începe la ora 18.00. Cea de-a doua semifinală va fi arbitrată de o brigadă în totalitate din Deva formată din Alexandru Bălan – Cosmin Danciu şi Marius Corui.
Ultimele două câştigătoare, faţă în faţă
A doua partidă a cuplajului este şi derbiul acestei faze, cele două grupări fiind deţinătoarele ultimelor două trofee în Cupa României, faza judeţeană, Retezatul Haţeg în 2014 şi Şoimul Băiţa în 2015. În caz de egalitate după 90 de minute, se vor juca două reprize de câte 15 minute de prelungiri iar dacă egalitatea persistă, se va trece la executarea loviturilor de departajare. Finala competiţiei va avea loc în 11 iunie, la Călan, iar câştigătoarea trofeului va lua startul la faza naţională a Cupei României, ediţia 2016-2017.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura