Actualitate

Avram Iancu a plecat înot pe Rin pentru a susţine aderarea României la Spaţiul Schengen

Bibliotecarul Avram Iancu a luat startul, duminică, în oraşul Konstanz, din Germania, în cursa prin care şi-a propus să străbată întreg cursul fluviului Rin pentru a susţine, prin înot de rezistenţă, proiectul de aderare a României la Spaţiul Schengen, potrivit unei postări apărută pe pagina sa de Facebook.

Emoții deosebite
Sportivul din Petroşani va înota cei 1.032 de kilometri ai fluviului fără costum de neopren sau alte elemente ajutătoare, la fel ca atunci când a devenit primul om din lume care a reuşit să străbată fluviul Dunărea doar prin forţa braţelor. Durata cursei a fost estimată la 35 de zile.
„Am trăit emoţii deosebite la kilometrul zero al Rinului datorită prezentei a peste 50 de români fantastici, care au rupt din timpul lor şi care au străbătut distanţe consi­de­ra­bile doar pentru a fi alături de mine şi de cauza şi dezideratul nostru comun: intrarea în Spaţiul Schengen. Mulţumesc pentru spri­jinul reprezentanţilor autorităţilor române în Germania, Excelenţa Sa domnul Radu Florea, consulul general al Consulatului României la Stuttgart, fiind prezent la de­butul cursei. Mulţumesc şi Societăţii Ger­mano-Română Bodensee prin preşedinta acestei organizaţii, doamna Antonia Olariu, şi Parohiei Ortodoxe Română din Konstanz prin părintele paroh Ionel Nemeş prezent şi dumnealui la start făcând o micuţă slujbă, Rugăciunea de Călătorie”, a notat Iancu.

Însoțit e o echipă de specialiști
Evoluţia sa pe timpul cursei poate fi ur­mărită pe un link-urile de urmărire ce sunt dis­ponibile pe pagina de Facebook a spor­tivului. El a arătat că întregul său efort va fi dedicat aderării României la Spaţiul Schengen, pentru că îşi doreşte ca românii să poată cir­cula liberi prin Europa, de la Marea Nordului, până la Marea Neagră. „Îmi doresc ca sutele de mii de români care se întorc în ţară de sărbători sau în concedii să nu mai stea la cozi kilometrice obositoare. Îmi doresc ca transportatorii români să nu mai piardă timp şi sume importante de bani prin graniţe inu­tile. România este în Europa! România este Europa!”, a precizat Iancu, înaintea plecării. Pentru omologarea performanţei sale, înotul va fi observat oficial de către organizaţiile mon­diale de înot în ape deschise. Obser­va­torul oficial va fi instructorul de înot Radu Ileană din Alba Iulia, în vârstă de 37 de ani, cu o experienţă de 14 ani în predarea înotului la Deva şi Alba Iulia. Avram Iancu este însoţit de un caiacist ca suport acvatic, dar şi de o echipă ce va circula pe teren.
Bibliotecarul Avram Iancu are la activ mai multe performanţe la înotul în ape deschise, ultima producându-se în luna mai, când a traversat înot Marea Galileii. În vara anului 2017, sportivul din Petroşani a înotat întreg cursul Dunării, fără costum de neopren, pe o distanţă de 2.860 de kilometri, de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră. În iulie 2022 a devenit primul român care a reuşit să traverseze înot Canalul Bristol, din Marea Britanie. În acelaşi an, Avram Iancu a obţinut titlul de „Performance of the Year” din par­tea Organizaţiei Mondiale de Înot în Ape Deschise – World Open Water Swimming Association (WOWSA), pentru că în anul 2021 a reuşit să înoate 26 de kilometri îm­potriva curentului pe Dunăre, într-un timp de 18 ore şi 30 de minute, o premieră mondială. Printre reuşitele lui Avram Iancu se numără şi traversarea înot a Canalului Mânecii, în august 2016.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura