Politica si administratie

Avram – director la apă şi canal?

Maximilian Gânju

Până mai ieri, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, Costel Avram (foto) ar putea prelua o funcţie de conducere la societatea de apă şi canal din Valea Jiului, dacă nu va mai prinde încă o legislatură.
La nivelul judeţului, PRM Hunedoara a obţinut un scor foarte mic, însă, pentru preşedintele formaţiunii, există o speranţă de a ajunge iarăşi în „parlamentul” judeţului. Avram este aproape în aceeaşi situaţie ca în 2008, când a intrat la „mustaţă” în CJ Hunedoara. „Deocamdată, sunt vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, până la viitoarea şedinţă de Consiliu. După aceea, să vedem ce se va întâmpla”, a declarat Costel Avram. El are însă o funcţie asigurată, spun surse demne de încredere, chiar dacă nu va mai accede în Consiliul Judeţean. Pentru serviciile sale cât s-a aflat în postul de vice al lui Mircea Moloţ, se pare că el va primi funcţia de director general al S.C. ApaServ Valea Jiului SA.

Vochiţoiu poate fi factorul decisiv
Preşedintele PP-DD Hunedoara, Haralambie Vochiţoiu, care s-a bătut pentru funcţia de preşedinte al CJ Hunedoara, afirmă că procentul obţinut de formaţiunea sa la nivel de judeţ ar putea decide alegerea vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean şi ar putea asigura trecerea proiectelor. „Eu sper să depindă de noi formarea unei majorităţi în Consiliul Judeţean Hunedoara”, a spus Vochiţoiu. Un alt mare pierzător este primarul oraşului Aninoasa, Ilie Botgros. După 20 de ani de administraţie publică, acesta se va întoarce la Compania Naţională a Huilei Petroşani, unde lucra când a fost ales primar pentru prima dată. „Eu sunt angajat al CNH şi sunt la dispoziţia Companiei. Sunt maistru principal de suprafaţă. Aştept să depună jurământul viitorul primar, iar
apoi, mă voi duce la CNH. După aceea, vom vedea”,
a declarat Ilie Botgros.

8 comentarii la „Avram – director la apă şi canal?

  • Nu merita sa primeasca nici o functie sa treaca la munca de jos

  • Nu-ti face griji Costele, o sa te pun secretar la Primaria Soimus ca doar mai ajutat in campanie sa scot din cimpoi diverse minciuni.O sa te mai trimit in delegatie si pe meleaguri exotice.

  • Nenea avram (nu scriu cu litera mare avram ca nu meriti) de ce nu te duci tu acolo de unde ai venit la Bacau sa te ocupi de birtul tau sa vinzi pizza stricata vrei acum sa ne vinzi noua apa stricata tradatorule!

  • de acord ,dar sa mearga cu vc-ul tudor,da doamne da!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura